News
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, vineri, că decizia de a sancţiona sau nu Rusia dacă aceasta refuză un armistiţiu în Ucraina reprezintă un „test de credibilitate” pentru Statele Unit ...
Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, discuţii cu liderii PNL, PSD, USR și UDMR pentru formarea unui nou Guvern. Șeful statului a afirmat însă că astăzi nu se vor împărți funcții.
Instagram Reels, Instagram Stories și YouTube Shorts sunt trei formate aparent similare, dar care servesc obiective distincte ...
Statele Unite ar putea fi de acord să pună capăt extinderii NATO către Est, dacă Rusia va solicita acest lucru în cadrul unor eventuale negocieri de pace, a declarat Keith Kellogg, trimisul lui Donald ...
De multe ori, poate fi dificil să găsim o direcţie clară când vine vorba de carieră, în special în absenţa unei hărţi pe care ...
Suspendarea vizelor pentru studenţii care doresc să urmeze cursurile universităţilor americane ar putea fi de scurtă durată, a anunţat joi Departamentul de Stat, scrie AFP, preluată de Agerpres.Purtăt ...
Curtea Constituţională a României trebuie să redacteze repede motivarea deciziei referitoare la declaraţiile de avere şi Parlamentul să modifice legea, a declarat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan. El ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că porneşte de la premisa de a nu creşte TVA. Președintele României a fost întrebat pe această temă după discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții med ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că va numi un judecător apolitic la Curtea Constituţională a României. „Cred că Curtea Constituţională trebuie să fie cât mai echilibrată şi numirea mea o ...
S-a dat din nou alerta la graniţa României. Autorităţile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea din cauza ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results